„ZILELE PORȚILOR DESCHISE” LA UNIVERSITATEA „APOLLONIA” DIN IAȘI 7 – 9 IUNIE 2019
06/06/2019Universitatea „Apollonia” din Iași organizează, în perioada 7 – 9 iunie 2019, „Zilele Porților Deschise”, un eveniment dedicat elevilor care participă la Olimpiada Universul Cunoașterii prin Lectură pentru elevii din mediul rural, etapa națională.
Scopul acestei olimpiadei este de a crea elevilor din mediul rural un spaţiu deschis al cunoaşterii, prin conştientizarea faptului că între discipline, graniţele sunt flexibile şi cuprind o zonă de interferenţă, în care se găsesc conţinuturile care pot fi abordate deopotrivă din perspectiva de cunoaştere dată de fiecare dintre disciplinele de studiu.
Olimpiada doreste să asigure şanse egale pentru elevii din mediul rural în privinţa accesului la o carieră de succes, ca urmare a parcurgerii traseului şcolar, raportându-se la modele. Tema portofoliului pentru anul școlar 2018-2019, Anul Cărții, este: CARTE ROMÂNEASCĂ DE ÎNVĂȚĂTURĂ.
Olimpiada Universul Cunoașterii prin Lectură coincide cu „ZILELE PORȚILOR DESCHISE” LA UNIVERSITATEA „APOLLONIA” DIN IAȘI care ofera spațiul academic pentru realizarea unor întâlniri între grupurile de elevi din toate județele țării și specialiști din diverse domenii.
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.Only registered users can comment.