STAREA BĂRBATULUI DIN SUCEAVA INFECTAT CU COVID19 ESTE BUNĂ
05/03/2020Pacientul din Suceava, depistat cu noul virus, este stabil din punct de vedere medical. Bărbatul, internat la Spitalul de Boli Infecioase din Iași, are pusee de febră, tușește, dar organismul raspunde la tratament. Bolnavul este internat într-un salon special dotat pentru astfel de pacienți, infectați cu COVID-19. Suceveanul a revenit la finalul lunii trecute din Italia, acolo unde a fost supus unor ședințe de chimioterapie, spun medicii.
Aseară, puțin după ora 20, pacientul a ajuns la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași, fiind transportat, de la Suceava, cu o autospecială medicală. În prezent, pacientul în vârstă de 71 de ani este internat într-un salon din pavilionul special delimitat pentru pacienții infectați cu noul virus. Bărbatul are pusee de ferba, tușește, dar medicii sunt obtimiști în privință stării de sănătate, mai ales că organismul răspunde la tratament. Este monitorizat în permanență, pentru că are și alte afecțiuni medicale grave, printre care și limfomul Hodgkin, care duce la cancer limfatic.
Între timp, cinci probe recoltate de la persoane care au intrat în contact cu bărbatul din Suceava sunt în lucru la Spitalul de Boli Infecțioase. Alte 8 analize sunt în laborator, vorbim despre probe de sânge recoltate de la pacienți din județele Moldovei, persoane care au venit, recent, din zonele afectate de coronavirus.
La nivelul județului Iași, peste 570 de persoane sunt izolate la domiciliu, fară simptome aferente coronavirusului. Niciun ieșean nu este în carantină.
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.Only registered users can comment.