S-a instalat panica, aseară, pe o stradă din municipiul Botoşani. Mai multe familii care locuiesc pe strada Puskin au fost evacuate după ce în zonă a fost resimţit un miros puternic de gaze. Locuitorii din zona respectivă au alertat autorităţile prin Serviciul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 cu privire la existenţa mirosului de gaze. La adresa indicată s-au deplasat atât echipaje de pompieri, cât ţi de poliţie şi jandarmi. De asemenea, au intervenit echipe de la furnizorul de gaze, dar şi specialişti de la Agenţia pentru Protecţia Mediului, Garda de Mediu şi Direcţia de Sănătate Publică. În sprijin a fost solicitată şi echipa de specialişti CBRN de la ISU Suceava, care a efecutat măsurători pentru a stabili de unde vine mirosul puternic de gaze. Pentru a elimina orice risc, 12 persoane care locuiesc în zonă au fost evacuate. Oamenii au petrecut noaptea la rude. Din fericire, nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. În cele din urmă, s-a stabilit că mirosul provenea de la hidrocarburi din sistemul de canalizare, care au pătruns în băile unor locuinţe. Şi astăzi dimineaţă circulaţia în zonă era restricţionată. Se lucra la curaţarea canalizărilor.
Circulaţia rutieră şi pietonală pe un tronson al străzii Puskin a fost restricţionată, aseară, dar şi astăzi dimineaţă.
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.Only registered users can comment.