Șocant! Șase kilograme la 12 ani

22/02/2019

O fetiță de 12 ani a fost internată în stare gravă în  secția de terapie intensivă  întrucât  cântărește doar șase kilograme și este foarte  deshidratată.

Copila provine dintr-o familie din mediul rural și  suferă de mai multe boli grave.

În paralel, cei de la Protecția Copilului au  deschis o anchetă.

 

Fetiță de 12 ani provine dintr-o familie din  comună Manoleasa și are o greutate de cel  puțin patru ori mai mică decât ar fi normal.

Această era extrem de deshidratată , cel mai  probabil din cauza malnutritiei, dar și din  cauza bolilor de care suferă.

Picioarele subțiri că doi lujeri, pumnul fără vlagă,  coastele care se ghicesc pe sub haine, au  transformat copila într-o umbră.

Cazul i-a șocat de-a dreptul pe medicii din  secția de pediatrie.

 

”Fetița este purtătoarea unei  afecțiuni cronice severe, o tretapareză spastică              cu epilepsie secundară, cu retard neuro-motor sever, adr modul în care a fost adsă, starea în care a fost adusă este absolut incredibilă. Eu așa ceva nu am găsit. Un copil de 12 ani născut 3800 de grame și acum la internare are 6000 de grame. Deci în 12 ani ani a crecut 2200 de grame, cu tulburări electrolitice majore, cu acidoză severă.” – a declarat Aurel Tinca, medic secția de  pediatrie

 

 

Prognosticul medicilor în cazul acestei fetițe  rămâne unul extrem de rezervat.

Doctorii spun că este vorba și de o neglijență  atât din partea familiei, cât și a celor responsabili  să se ocupe de astfel de cazuri.  x

sincron Aurel Tinca, medic secția de  pediatrie

\\192.168.1.71\Brândușa HD  (M)\2019\Februarie\22\copil abandonat sînc  aurel tinca

în:01:20: Personal cred că da. eu de altfel am sesizat Direcția de Protecție a Copilului și i-am rugat să facă o investigație să vadă în ce mod și cum este îngrijit acest copil, cum este supravegheat nu numai de familie, cum este supravegheat și de celelalte instituții din zonă care au atribuții în sensul supravegherii îngrijirii unui copil, nu? Că există în fiecare primărie birou de asistență socială, după câte știu eu există asistent comunitar în comună care trebuie să vadă astfel de copii cu probleme și să anunțe imediat medicul de familie, să anunțe Direcția de Protecție a Copilului.                         out:01:59:protecția copilului.

x

Cei de la Protecția Copilului au demarat o  anchetă în acest caz. Anul trecut copilul se află  în atenția autorităților responsabile care la  momentul respectiv au spus că față este îngrijită  și nu necesită să fie dată în grijă statului.

De altfel, în urmă cu un an, față cântărea zece  kilograme, iar acum are doar șase.

x

sincron Alexandru Colbu, director  Protecția Copilului

\\192.168.1.71\Brândușa HD  (M)\2019\Februarie\22\copil abandonat sînc  colbu alexandru

în:00:58;la momentul de față colegii mei reeevaluează situația acestui copil și dacă o să ajungem la concluzia că a fost vorba despre o neglijare, atunci vom interveni cu măsură de instituționalizare. Însă trebuie să reținem că acest copil are foarte multe diagnostice grave și aici citez doar paralizie cerebrală infantilă, tetrapareză spastică  cu deficiență funcțională completă. Deficiențe care generează o deglutiție , adică coplilul nu asimilieaz, oricât ar mânca.       out:01:27: cât ar mânca.

x

Fetiță mare are acasă patru frați, ea fiind cea  mai mare din familie.  Ei au crescut normal. Au  avut mai mult noroc.

La vârstă pe care o are față ar fi trebuit să aibă  măcar 20 de kilograme.

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Only registered users can comment.