Una dintre cele mai importante sărbători religioase de peste an, ziua de Sfântul Gheorghe, celebrată în mod normal pe 23 aprilie, va fi mutată pe 29 aprilie, din cauza Săptămânii Patimilor. Nu este pentru prima dată când sărbătoarea este mutată. Sfântul Sinod a decis mutarea acesteia pe 29 aprilie, a doua zi după Înviere.
Motivul acestei schimbări îl găsim în Tipicul cel Mare al Sfântului Sava, cartea care prezintă regulile referitoare la desfăşurarea cultului divin pentru fiecare zi din an. Răsfoind paginile Tipicului, înțelegem, că hramul oricărui sfânt, fiind un moment de bucurie duhovnicească, nu se integrează în specificul Săptămânii Sfintelor Pătimiri, care este o perioadă de post aspru, de meditație și intensă pregătire și primenire sufletească pentru sărbătoarea Învierii Domnului .
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe ocrotește Armata Română (a cărei zi, 23 aprilie, coincide, în general, cu sărbătorirea sfântului). El este, de asemenea, ocrotitorul Angliei, al Georgiei și al Moscovei. În Lituania, Sfântul Gheorghe este considarat protector al animalelor, iar în unele zone din Spania, de ziua Marelui Mucenic se organizează mese bogate şi se aduc daruri.
În această zi, peste un milion de români îşi sărbătoresc onomastica.
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.Only registered users can comment.