RATP Iaşi şi-a înştiinţat publicul călător cu noile modificări temporale, în ceea ce priveşte programul tonetelor şi dispeceratelor proprii. Astfel, până pe 28 iulie, toneta din Tătărași Sud va fi deschisă de luni până duminică în intervalul 7-15, biletele putând fi achiziționate ulterior de la tonetele din Dr. Savini și Metalurgie. Tonetele din cartierul Triumf și Piața Alexandru cel Bun vor fi închise, iar biletele vor putea fi procurate de la Universitate și dispecerat Copou, respectiv cartierul Mircea cel Bătrân. Până la data de 31 iulie, tonetele din CUG vechi, Casa Sindicatelor, Sergent Grigore Ioan, Moara 1 Mai și Târgu Cucu, vor funcționa de luni până vineri în intervalul 7-15, cu excepția stației Târgu Cucu, care rămâne deschisă. Sâmbăta și duminica vor fi deschise doar tonetele din CUG Vechi și Casa Sindicatelor, în intervalul 7-15.
RATP Iași recomandă călătorilor să-și achiziționeze din timp legitimații de călătorie. Acestea pot fi procurate de la tonetele proprii, agenții economici parteneri si automatele de bilete disponibile non-stop. Li se vor pune la dispoziția celor interesați pe lângă abonamente, și bilete cu o călătorie, bilete cu două călătorii și seturi de bilete 10 călătorii.
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.Only registered users can comment.