Astăzi, a avut loc inaugurarea noii secţii a Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iaşi. Noul centru din cadrul clinicii de chirurgie plastică şi reparatorie, în cadrul căreia a fost organizat compartimentul „Marele Ars”, este o investiţie de aproape 40 de milioane de lei a Ministerului Sănătăţii.
Potrivit Ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, dotările sunt asemănatoare cu cele ale unităţii din Timişoara, inaugurat săptămâna trecuta, însă spaţiul pentru pacienţi este mai mare. În ceea ce-i priveşte pe pacienţi, unitatea funcţională poate primi 20 de pacienţi printre care 5 cazuri denumite „marele ars”. Printre dotări se numără un sistem propriu de energie care alimentează aparatura. Datorită sprijinului ambasadei Franţei, s-a pus la punct continuarea unor stagii de perfecţionare în ce priveşte îngrijirea marilor arşi, în clinicile din Paris şi Lyon, destinate tinerilor doctori din domeniul chirurgiei plastică şi arsură şi a asistentelor medicale din cadrul spitalului. Clinica are în acest moment toate avizele şi autorizaţiile şi poate fi operaţională chiar începând din 17 octomprie. Importanţa noului Centru de Arşi este majoră, având în vedere faptul că aici vor fi dirijaţi pacienţi din toata zona Moldovei, din cauza lipsei locurilor de la Bucureşti.
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.Only registered users can comment.