IAȘUL ÎMBRACĂ HAINE DE SĂRBĂTOARE

09/10/2019

An de an, în luna octombrie, Iașul devine Capitala Spirituală a României.Anul acesta, manifestările dedicate sărbătorii hramului Sfintei Cuvioase Parascheva vor avea loc, la Iași, în perioada 11-15 octombrie. Alături de moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, vor fi aduse spre închinare și moaștele Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, din Insula Corfu, Grecia.

Cea de a XXVIII a ediție a Sărbătorilor Iaşului aduce o serie de noutăţi faţă de cele precedente. Prima schimbare ar fi de ordin financiar, bugetul alocat fiind de circa 910.000 de lei.  De asemenea, o serie de evenimente se vor desfăşura în alte zone faţă de cele consacrate în anii trecuţi. Astfel, Târgul de Toamnă de pe strada Palat a fost mutat pe pietonalul şi bulevardul Ştefan cel Mare, iar Parcul de Distracţii, organizat în trecut pe strada Sarmisegetuza, va reveni în zona Ştrandului Municipal din strada Ciocoarei.

Sărbătorile Iașului se vor încheia marți, 15 octombrie cu tradiționalul concert, urmat de focul de artificii. Pe scena din fața Palatului Culturii vor concerta artiști precum Ștefan Bănică jr., Golden Gang (Alex Velea, Lino Golden, Mario Fresh, Rashid), Pasărea Rock, Ioana Ignat, Mircea Eremia și alți artiști ieșeni.

 

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Only registered users can comment.