GALA PREMIILOR UNIUNII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA PENTRU ANUL 2018

20/06/2019

Luni, 17 iulie 2019, la Teatrul Naţional din Bucureşti, s-a desfăşurat Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor din România. În cadrul acestui eveniment, moderat de Acad. Nicolae Manolescu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, filozoful şi scriitorul Andrei Pleşu a primit Premiul Naţional pentru Literatură.

Premiul Cartea de critică, eseu şi istorie literară a fost înmânat lui Horia Roman Patapievici pentru opera “Două eseuri despre paradis şi o încheiere”, Editura Humanitas.

Printre câștigători se mai enumeră și Ovidiu Genaru căruia i s-a înmânat Premiul pentru Cartea de Poezie, Gabriela Adameșteanu care a primit Premiul pentru cartea de Proză.

Tot în cadrul acestui eveniment, Radu Alexandru a primit Premiul pentru Cartea de Teatru,  Premiul Cartea de traduceri a ajuns la George Volceanov iar Premiul pentru Cartea pentru copii şi tineret i-a fost acordat Adinei Rosetti.

Premiul “Mircea Ciobanu” a fost oferit scriitorilor Constantin Mateescu pentru Opera Omnia şi Andrei Novac, pentru volumul Prin închisori și prin libertate, Editura Cartea Românească.

Premiul Cartea de debut a fost înmânat scriitoarei Irina Roxana Georgescu, pentru “Noţiuni elementare”; Editura Cartea Românească.

Juriul pentru decernarea acestor premii a fost compus din Dan Cristea, Daniel Cristea-Enache, Ioan Holban, Angelo Mitchievici, Vasile Spiridon, Alex Ştefănescu şi Răzvan Voncu.

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Only registered users can comment.