Florin Turcanu, condamnat la închisoare

30/01/2020

Tribunalul Botoșani a dispus condamnarea lui Florin Turcanu la trei ani de închisoare pentru trafic de influență și trei ani de închisoare cu suspendare pentru spălare de bani, însă, pentru mai avea o condamnare într-un dosar în care era acuzat de fals și uz de fals, judecătorii au dispus anularea suspendării pedepsei anterioare și l- au condamnat la pedeapsa cea mai grea, de trei ani de închisoare la care au adăugat un spor de un an și trei luni De altfel, Florin Turcanu a spus avocații sai au făcut recurs. În același dosar, socrul acestuia, Aristomel Anusca, care a fost judecat pentru pentru infracțiunea de complicitate la trafic de influență, a fost achitat.

În 2016, procurorii Serviciul Teritorial Suceava al Direcției Naționale Anticorupție l- au trimis în judecată pe Turcanu pentru fapte de corupție. Potrivit procurorilor, în perioada 2013-2014, Florin Turcanu a ascuns și a disimulat adevărata natură a provenienței, a dispoziției sau a proprietății asupra imobilului din strada Aleea Pajistei, nr. 13, municipiul Botoșani, imobil care a fost construit și finanțat gratuit cu suma de 272.906 lei de către SC Cornells Floor SRL și Bârsan Vasile Marcel cunoscând bunurile provin din săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Only registered users can comment.