O banală temă a unui elev de clasa a II-a a încins spiritele atât în spaţiul virtual cât şi înafara lui. Supărat de modul în care i-a fost corectată lucrarea fiului, tatăl acestuia a făcut o postare pe Facebook. Postarea a fost preluată de întreaga presă locală şi naţională. Singurii care au acceptat să stea de vorbă cu presa au fost părinţii copilului. Învăţătorul, ceilalţi părinţi dar şi sindicatul din învăţământ, cu toţii au preferat să vorbească prin intermediul comunicatelor de presă. Subiectul este demn de manualele de jurnalism sau dezbaterile în care se vorbeşte de fake news, răsturări de situaţii şi manipulare.
Ionel Tarnoveski a publicat o fotografie cu caietul fiului său, elev în clasa a doua, în care ar fi evidenţiate cu roșu două greşeli – despărţirea în silabe a cuvântului “derdeluş” şi scrierea cuvântului “patinoar”. Părinţii susţin că fiul lor a primit un calificativ mic urmare a unei corecturi incorecte.
Iniţial învăţătorul a refuzat să vorbească cu jurnaliştii. Reacţia lui a venit abia a doua zi, printr-un comunicat de presă postat pe o pagină de Facebook.
„În data de 1.02.2019, elevii clasei a II-a B au primit ca temă pentru acasă un exerciţiu care a avut ca scop remiterea unor greşeli de scriere frecvente: scrierea corectă a cuvintelor cu diftongii oa/ua – pentru evitarea confuziei, despărţirea corectă a cuvintelor în silabe la capătul rândului, şi articularea corectă a pluralului substantivului copii. Ele vii au primit ca sarcină de lucru copierea uni text scris pe tablă, intenţionat greşit – cu erori de scriere – pe care să-l rescrie, corectând greşelile sesizate, evidenţiindu-le prin scrierea cu creionul. În notarea temei de acasă, am ţinut cont de faptul că elevul nu a respectat cerinţele enunţului şi a scris, selectiv, doar câteva enunţuri care nu erau în totală concordanţă cu textul scris pe tablă”, spune învăţătorul prin intermediul unui comunicat de presă postat pe pagina USLIP Iaşi.
Tot prin intermediul unui comunicat de presă au venit în apărarea colegului lor şi sindicaliştii de la USLIP Iaşi. Ei acuză că o parte a mass mediei a prezentat cazul tendenţios.
“Chiar dacǎ am putea vorbi de o greșealǎ a cadrului didactic ni se pare inadmisibilǎ maniera agresivǎ de a aduce în fața opiniei publice viața profesionalǎ a unui om pentru a fi lovitǎ cu ,,pietre”! Pȃnǎ în acest moment cariera domnului învǎțǎtor este una ireproșabilǎ! Este apreciat și respectat deopotrivǎ de colegi, elevi și pǎrinți”.
Părinţii, mai precis Comitetul de Părinţi îşi arată susţinerea faţă de învăţător tot prin intermediul unui comunicat de presă.
“Prin prezenta, părinţii elevilor din Clasa a II-a, Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” Iaşi, semnatari ai prezentului comunicat de presă, faţă de acţiunea denigratoare şi mai ales nefondată a domnului Tarnovescki Ionel la adresa domnului învăţător, dascălul copiilor noştri, înţelegem să vă aducem la cunoştinţă câteva aspecte.
De-a lungul celor doi ani şi jumătate, domnul învăţător şi-a făcut meseria în mod exemplar, ajutând la dezvoltarea intelectuală şi morală a copiilor noştri.
Rigoarea cu care corectează fiecare temă a unui copil, interesul dumnealui pentru fixarea corectă a noţiunilor de bază, denotă maxim de profesionalism şi dedicare în tot ceea ce face la catedră.
Acest DOMN nu este doar învăţător, este un părinte, este un prieten”, spun cei din Comitetul de Părinţi în comunicatul de presă.
Comunicat prin care anunţă că vor solicita Ministerului Educaţiei Naţionale, şi Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, “luarea măsurilor legale pentru înlăturarea acestui factor destabilizator, pe care îl reprezintă domnul Ionel Tarnovescki, în buna desfăşurare a activităţilor şcolare”.
La finalul comunicatului de presă părinţii postează lucrarea unui alt elev, însă nedatată.
Anda Matei, Marcel Cilibiu
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.Only registered users can comment.