Ştiri

Se deschide Librăria Editurii UAIC

Joi, 11 august, la Universitatea ,,Al.I.Cuza” din Iaşi a avut loc reuniunea lunară în care s-au discutat proiectele aflate în desfăşurare la cea mai veche universitate din România. Unul din subiectele puse în discuţie a fost librăria editurii universităţii. Deschiderea

Read More

Grădina Botanică serveşte interesului public

O problemă de actualitate din ultima vreme în Iaşi este cea referitoare la intabulările proprietăţilor funciare, cu referire specială la patrimoniul Grădinii Botanice ,,Anastasie Fătu”. Prof.univ.dr. Tudorel Toader, rectorul Universităţii ,,Al.I.Cuza” Iaşi, a precizat în cadrul şedinţei lunare care a

Read More

Casa Universitarilor, prioritate pentru investiţii

Pe lângă lucrările de reabilitare a celor două corpuri ale Universităţii ,,Al.I.Cuza”, A şi B, unul dintre obiectivele principale ale anilor următori va fi redeschiderea Casei Universitarilor.  În perioada imediat următoare, unitatea de învăţământ superior va demara procesul de atribuire

Read More

Cel mai nou membru ALDE, la Iaşi

Proaspăt înscris în formaţiunea ALDE, regizorul, publicistul și editorialistul Iulian Capsali a fost în vizită la filiala ieşeană a partidului. Capsali s-a remarcat în politică în anul 2014, când a candidat independent pentru un loc în Parlamentul European. Acesta şi-a

Read More

Începe Săptămâna Diasporei la Iași

În perioada 14 – 21 august, Primăria Municipiului Iaşi va organiza o serie de manifestări dedicate Zilei Diasporei. Evenimentele culturale organizate în perioada menţionată vor fi adresate ieşenilor din afara graniţelor ţării, în această perioadă urmând a fi distribuite cărţi

Read More

Două monumente istorice ar putea fi reabilitate cu bani europeni

Primăria municipiului Iași intenționează să reabiliteze și să redea circuitului cultural și turistic două importante monumente istorice: Palatul Braunstein și Mânăstirea Frumoasa. În acest scop, proiectele „Consolidare și refuncționalizare Palat Braunstein” și „Reabilitarea și valorificarea potențialului turistic și cultural al

Read More

„Muzica în Palatele României” ajunge și la Iaşi

Ediția a IV-a a Turneului Național „Muzica în Palatele României” nu putea să nu includă pe harta marilor valori arhitectonice și istorice românești palatele și castelele ieșene. Cu sprijinul instituţiilor locale, muzica bună va răsuna în patru spații încărcate de

Read More