Sănătate

Ambulatoriul Spitalul Orăşenesc Cernavodă va fi modernizat

Ambulatoriul Spitalul Orăşenesc Cernavodă va fi modernizat printr-un proiect european care prevede dotarea cu aparatură în valoare de aproximativ 1,6 milioane de euro. Proiectul are ca scop îmbunătăţirea tratării pacienţilor în regim ambulatoriul şi scăderea numărului de internări. Municipalitatea va

Read More

Bani pentru Institutul Inimii

  Bani pentru Institutul Inimii. Asociaţia Încă Un Pas din Iaşi a făcut primele donaţii către Institutul de Boli Cardiovasculare. Banii au fost strânşi în cadrul campaniei „Salvăm Inima Moldovei”. Organizaţia neguvernamentală a lansat campania de colectare de fonduri la iniţiativa parlamentarului

Read More

Sindicaliştii din Sănătate au ieşit în stradă

Peste 200 de persoane membre ale sindicatului Sanitas din zona de Nord Est a Moldovei au venit luni în faţa Prefecturii Iaşi, nemulţumiţi fiind de faptul că o parte din angajaţii din sănătate au primit salarii mai mici în luna

Read More

Clinica Marele Ars va fi inaugurată în luna mai

Nu a mai rămas mult timp şi Clinica Marele de Ars de la Spitalul Sfântul Spiridon îşi va trata primul pacient. E adevărat, mai trebuie să aşteptăm încă trei luni până atunci. Construcţia Marelui Ars a început în 2012 şi

Read More

Șocant! Șase kilograme la 12 ani

O fetiță de 12 ani a fost internată în stare gravă în  secția de terapie intensivă  întrucât  cântărește doar șase kilograme și este foarte  deshidratată. Copila provine dintr-o familie din mediul rural și  suferă de mai multe boli grave. În

Read More

Consilierii judeţeni înflăcăraţi din cauza unei maternităţi

Dispute aprinse la şedinta Consiliului Judeţean din cauza maternităţii Elena Doamna. Consilierii judeteni se plâng că au aflat din presă despre închiderea maternităţii Elena Doamna. Dilema lor este cu atât mai mare cu cât în urmă cu un an au

Read More

Bani pentru Institutul Regional de Oncologie

Spitalele îşi pot recupera banii pentru achiziţiile făcute în perioada 2014-2017. Pe lista Ministerului Sănătăţii se află şi Institutul Regional de Oncologie. Conducerea unităţii medicale va recupera 110.000 de euro, bani care la rândul lor vor fi investiţi în aparatura

Read More