ARAD: CADRE MEDICALE DE LA SCJU ÎȘI CONFECȚIONEAZĂ ECHIPAMENTELE DE PROTECȚIE
03/04/2020Mai multe cadre medicale de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, de pe secţii în care
oficial nu sunt trataţi bolnavi cu COVID-19, au ales să îşi confecţioneze salopete de protecţie din
materiale impermeabile, temându-se că ar putea avea în grijă pacienţi infectaţi care nu au fost
testaţi.
Cadrele medicale şi-au comandat materiale de pe internet, iar unele care deţin maşini de cusut şi
ştiu să le folosească, au început să confecţioneze salopete speciale pentru colegi.
La secţiile în care nu sunt trataţi pacienţi COVID-19, protocolul nu impune folosirea
echipamentelor speciale de protecţie pentru coronavirus, astfel că angajaţii au costumele
obişnuite de spital, formate din pantaloni şi cămaşă sau halate, împreună cu măşti, mănuşi şi
capelină. Totuşi, multe cadre medicale consideră că există riscul ca unii pacienţi să vină în spital
infectaţi.
Cadrele medicale care au ales să îşi confecţioneze costume spun că au căutat să cumpere de pe
internet, însă preţul acestora este foarte mare, 148 de lei bucata.
Pentru a evita contaminarea, la dezbrăcarea costumelor confecţionate, cadrele medicale şi-au luat
măsuri foarte stricte.
În ultima perioadă, Sanitas Arad a atras atenţia în mod repetat că în Spitalul Clinic Judeţean de
Urgenţă echipamentele de protecţie sunt insuficiente şi ajung de pe o zi pe alta, fapt confirmat
ulterior şi de conducerea spitalului.
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.Only registered users can comment.