Şapte pahare cu apă pe zi, o dietă diversificată şi moderaţie. Acesta este sfatul medicilor pentru a avea o viaţă sănătoasă, mai ales pentru a preveni bolile renale. Medicii ne sfătuiesc şi insistă pe prevenţie şi pe depistare precoce. Puţini sunt cei care fac acest lucru, deşi pentru diagnostic sunt necesare doar două analize: examen de urină, pentru verificarea prezenţei proteinelor din urină şi test de sânge, pentru măsurarea nivelului creatininei seric. Boala de rinichi nu este evidentă în cele mai multe cazuri, ceea ce creşte riscul de iniţiere a dializei şi creşte riscul de deces.
Boala cronică de rinichi este asimptomatică şi din acest motiv este de cele mai multe ori descoperită târziu. Acesta este şi motivul pentru care ne confruntăm cu bolnavi ajunşi deja cu afecţiuni renale în stare avansată.
”Este un procent care se apropie de 10% pe an, destul de mult pentru zona Moldovei. Una dintre explicaţii este că se descoperă târziu principalele cauze ale bolilor de rinichi: hipertensiunea şi diabetul zaharat. Astfel de afecţiuni aduc după ele, la 10 ani distanţă, şi boala cronică de rinichi, dacă nu sunt tratate corect.” – a declarat dr Ionuţ Nistor, purt cuv Spitalul C.I.Parhon Iaşi
Un alt factor care duce la afecţiuni renale este consumul insuficient de apă.
”Atunci când suntem tineri şi fără alte patologii, consumul de apă ne ţine departe de doctor. Peste 2 litri de apă pe zi pentru cei care nu au probleme cardiovasculare sunt foarte utili şi trebuie consumată.” – a declarat dr Ionuţ Nistor, purt cuv Spitalul C.I.Parhon Iaşi
Pentru a nu ajunge în situaţii dificile, specialiştii vă sfătuiesc să efectuaţi controale periodice.
”Sfatul este să ne vedem o dată pe an cu medicul, medicul de familie, dar în acelaşi timp să avem o viaţă moderată. Este important să consumăm lichide, să avem o alimentaţie diversificată cu absolut toate elementele. Sunt dăunătoare dietele bazate doar pe proteine sau dietele bazate doar pe fructe. Nu putem tăi cu un singur aliment.” – a declarat dr Ionuţ Nistor, purt cuv Spitalul C.I.Parhon Iaşi
Nu putem trăi cu un singur aliment însă moderaţia este cea care ne ajută, mai spun specialiştii.
Anda Matei, Marcel Cilibiu
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.Only registered users can comment.