Avansează lucrările la poarta Cimitirului Evreiesc

15/03/2019

Se lucrează intens la reconstruirea porţii de la Cimitirul Evreiesc. Mai bine de o treime din lucrări au fost efectuate. Noua carcasă a porţii este gata în întregime şi se toarnă beton pentru a umple construcţia. În curând vor fi puse ornamentele care au fost scoase de pe vechea poartă a cimitirului.

 

”În aceste zile lucrările sunt în plină desfăşurare în zona aleii cimitirului evreiesc în ceea ce priveşte mutarea a portalului porţii din partea de jos a străzii la intrarea în cimitir. Aproximativ o treime din lucrări sunt deja executate, practic partea de structură şi de cofrare, turnat beton are loc astăzi, urmând ulterior în zilele următoare ornamentele şi celelalte basoreliefuri să fie puse şi montate pe poartă. Sperăm noi în luna mai să inaugurăm acest obiectiv.” – a declarat Gabriel Harabagiu, viceprimar municipiul Iaşi

 

Lucrările de mutare şi reconstrucţie a porţii Cimitirului Evreiesc au fost demarate în luna ianuarie, dupa ce s-a constatat că a suferit deteriorări semnificative.

 

Vechea poartă, care nu era monument istoric,era construită în anii 80, a fost demolată, iar ornamentele vechi şi alte detalii arhitecturale au fost conservate şi urmează a fi reamplasate pe noua poartă.

 

 

Anda Matei, Marcel Cilibiu

 

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Only registered users can comment.