Asistent medical în afară

Asistent medical în afară

29/07/2016

Tot mai mulţi elevi care urmează cursurile unei şcoli postliceale sunt din ce în ce mai interesaţi de un schimb de experienţă la un spital din străinătate. Cele mai căutate ţări sunt Danemarca, Cehia, Germania, Anglia şi Turcia.

Clinicile din străinătate parcă sunt rupte din scenele filmelor SF, motiv pentru care tot mai mulţi cursanţi ai şcolilor postliceale din Iaşi aplică la programe ERASMUS. Ceea ce îi motivează pe cursaanţi este calitatea actului medical dar şi condiţiile de muncă. Roxana este în anul III la o cunoscută şcoală postliceală şi urmează să îşi prezinte lucrarea de licenţă. Vrea să lucreze la o Secţie de Cardiologie şi chiar dacă a fost plăcut impresionată de modul în care decurg lucrurile în spitalele din Danemarca, tânăra vrea să rămână totuşi în Iaşi.

„Am fost în Danemarca şi experienţa aceasta m-a motivat oarecum să produc o schimbare. Mai întâi la mine şi apoi în şcoală sau chiar în sistemul medical. Am văzut că se poate şi altfel în sensul că noi de multe ori ne plângem că suntem o ţară săracă sau că la noi nu se poate. Am văzut că schimbarea porneşte din oameni şi asta e ceea ce contează”, spune Roxana Doichiţei, viitoare asistentă medicală.

De regulă, stagiile de practică se întind pe parcursul a două săptămâni, timp în care elevii îşi aprofundează cunoştiinţele medicale.

„Am avut mobilităţi ale cursanţilor în trei ţări partenere: în Cehia, Turcia şi în Spania. Mobilităţile au fost de două săptămâni pentru că am vizat atât dezvoltarea competenţelor personale şi profesionale ale participanţilor”, declara Irina Stanciu, coordonator program Erasmus.

Anual, peste 600 de absolvenţi ai şcolilor postliceale din Iaşi îşi depun dosarele pentru a pleca la o clinică din Europa.

Reporter Ruxandra Caşu

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Only registered users can comment.