ACTORI ȘI ARTIȘTI AU PROTESTAT FAȚĂ DE TĂIERILE BUGETARE DIN CULTURĂ

01/07/2019

Un protest al artiștilor bucureșteni a avut loc, duminică seară, în Piața Victoriei. Zeci de actori, printre care Victor Rebengiuc, Ion Caramitru, Marius Manole sau Tudor Chirilă, dar şi sute de bucureşteni s-au adunat în faţa guvernului, pentru a atrage atenţia asupra marilor probleme financiare din sistem.

 

Protestul, numit #Demnitate, este „un gest de solidaritate pentru cei care au fost concediați ca umare a tăierilor bugetului și a întârzierii subvențiilor din partea primăriei municipiului București.

 

Organizatorii protestului sustin ca este deosebit de dezastruoasă, onorarii întârziate luni de ziile, proiecte anulate, spectacole tot mai puține, o totală lipsă de siguranță din orice punct de vedere.

 

Primăria București a tăiat zeci de milioane de lei de la instituțiile culturale din subordine la rectificarea bugetară de miercuri, iar Libertatea a anunțat că 54 de oameni au fost dați afară de la Teatrul Național și 31 de la ARCUB.

 

După ce artiștii au început protestele,ministrul Culturii Gabriel Breaz a anunțat că a trimis un control la Teatrul Național.

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Only registered users can comment.