ACCIDENT PROVOCAT DE CONSUMUL DE ALCOOL LA VOLAN

19/11/2019

Un bărbat de 63 de ani a fost rănit, marţi, după ce a intrat cu camionul în gardul de beton al unei locuinţe de pe raza localităţii Orăşeni Deal din judeţul Botoşani. Accidentul rutier s-a produs pe drumul judeţean DJ 208 C, pe o porţiune în care drumul era în rampă, pe fondul consumului de alcool. Camionul a intrat pe contrasens, după care a părăsit partea carosabilă şi a lovit violent gardul betonat al casei.

Potrivit poliţiştilor, şoferul avea o concentraţie alcoolică de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost preluat de echipajul de ambulanţă SMURD de terapie intensivă mobilă şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati, acolo unde urmează a-i fi recoltate şi probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. La faţa locului s-a deplasat şi un echipaj de pompieri, care a intervenit pentru a preveni scurgerile de carburant apărute ca urmare a fisurării rezervorului de combustibil.

La momentul producerii accidentului, camionul nu era încărcat cu marfă.

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Only registered users can comment.