ÎNCEPE VACCINAREA GRATUITĂ ANTI-HPV

21/01/2020

Reîncepe vaccinarea gratuită împotriva HPV.

În cabinetele medicilor de familie din Botoșani au  ajuns cele peste 180 de doze pentru fetele ai  căror părinți au cerut vaccinarea în anii trecuți.

Dozele împotriva cancerului de col uterin  vor fi folosite pentru vaccinarea minorelor cu  vârstă cuprinsă între 11 și 14 ani .

Mai bine informați cu privire la pericolul la care  își expun fetele dacă nu le vaccinează împotriva  cancerului de col uterin, tot mai mulți părinți din  Botoșani au luat în calcul administrarea serului.

Cei care au cerut medicilor de familie serul  vor fi primii beneficiari.

În 2008, o furtună de reclamații ale unor  asociații care se opuneau vaccinării a forțat  autoritățile să renunțe la campania de imunizare.

Virusul papiloma uman este responsabil pentru  majoritatea cazurilor de cancer de col uterin. În  România, incidența și mortalitatea acestui  cancer este cea mai mare din Uniunea  Europeană.

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Only registered users can comment.