SCUFIŢA ROŞIE ŞI JACK, APERITIVE ÎNAINTEA ÎNCEPERII FITPT

01/10/2019

Cu doar două zile înaintea începerii Festivalului internaţional de teatru pentru publicul tânăr, a avut loc începând cu ora 10:00, la sala mică a Teatrului Luceafărul, spectacolul „Scufiţa Roşie”. Regia dar şi dramatizarea textului sunt semnate de Constantin Brehnescu iar din distribuţie fac parte Ioana Iordache şi Claudiu Gălăţeanu. Cei doi tineri actori, având o prestaţie dinamică, au interpretat pe rând mai multe personaje şi mânuind păpuşile cu dibăcie, la vedere dar şi din spatele paravanului.

Textul este o adaptare a poveştii Scufiţa Roşie, scrisă de Fraţii Grimm. Nici lupul nu este aşa cum ne-am fi aşteptat.

În continuare, începând cu ora 11:30 la sala mare, cei mici au putut vedea o adaptare de excepţie a poveştii clasice Jack şi Vrejul de Fasole, care se adresează atât celor mici cât şi celor mari, textul fiind structurat pe nivele de adresabilitate. Textul este dramatizat de către Oltiţa Cântec, regia aparţine lui Ion Ciubotaru iar scenografia a fost creată de Alina Dincă Puşcaşu. Nu doar cei mici au fost încântaţi de spectacol dar şi actorii din distribuţie.

Festivalul internaţional de teatru pentru publicul tânăr ediţia a XII-a va avea debutul joi 3 octombrie şi se va încheia pe data de 10 octombrie.

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Only registered users can comment.