„BUCURIILE MUZICII“ CU DIRIJORUL FLORIN TOTAN ȘI ORCHESTRA SINFONIA BUCUREȘTI

29/08/2019

   Florin Totan și Orchestra Sinfonia București ne dau întâlnire duminică, pe 1 septembrie 2019, de la ora 20.00, la ultimul concert din 2019 din seria„Bucuriile muzicii“, desfășurat în Parcul Colțea. Concertul, o istorie a muzicii în 80 de minute, face parte din programul celei de-a X-a ediții a Festivalului „Simfonii de vară“, organizat de Primăria Sectorului 3.

Dirijorul Florin Totan, în dublă ipostază, va oferi, în calitate de dirijor, alături de Orchestra Sinfonia București, un concert de educație muzicală, iar în calitate de prezentator și entertainer va aduce informații de  cultură generală din literatură, istorie, filosofie, arte plastice. De asemenea, artistul va face trimiteri la unele cărți esențiale de istorie a muzicii și a culturii. Concertul face o trecere în revistă, timp de 80 de minute, a epocilor creatoare și a stilurilor din istoria muzicii. „Consider că muzica și credința sunt singurele căi de evadare si izbăvire din haosul, absurdul și înstrăinarea în care trăim în lumea contemporană, iar primul pas este întoarcerea la lectura formatoare. Va adresez, în acest concert, îndemnul meu de a asculta muzică și de a citi neîncetat“, spune dirijorul Florin Totan.

Intrarea la concertele din Parcul Colțea este liberă.

Sursa:Radio România Cultural

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Only registered users can comment.