Comunitatea evreiască a celebrat Purimul

23/03/2019

A avut loc serbarea de celebrare a Purimului, prilej de bucurie pentru comunitatea evreiască din Iași. Ieșenii care aparțin cultului iudaic s-au întâlnit la Sinagoga mare și au petrecut în mod tradițional.

Serbarea a fost marcată de momente inedite la care au participat numeroși membrii ai comunității. Iar printre invitați s-au numărat și câteva oficialități.

 

De peste 2.300 de ani încă se pătrează această tradiție prin care comunitatea se întâlnește pentru a se ruga, cânta, pentru a împărți bucate alese și jucării la copii. Tot de Purim sunt organizate serbării în amintirea a ceea ce a însemnat salvarea evreilor de la nimicire. De aceea este considerată ca fiind cea mai veselă zi din calendarul iudaic. Cu acest prilej Comunitatea Evreilor din Iaşi a primit o medalie din partea Prefecturii Iaşi.

 

Rabinul comunității evreiești a ținut deasemenea o cuvântare în fața comunității.

 

După ceremoniile oficiale, au urmat momentele artistice marcate prin cântece și premierea unora dintre membrii. Toți dintre cei prezenți, de la cei mici la cei mari au fost costumați așa după cum cere tradiția.

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Only registered users can comment.