Scrisoare veche de peste 600 de ani

28/02/2019

O scrisoare de pe vremea întâmplărilor povestite mult mai târiu de scriitorul francez Maurice Druon în celebra carte Regii Blestemaţi  se află la Arhivele Statului din Iaşi. Scrisoarea este scrisă cu cerneală vegetală pe pergament şi poartă semnătura unui cavaler francez.

Arhivele naţionale din Iaşi sunt a doua mare arhivă a ţării, atât ca vechime cât şi ca mărime.

Florin Cîntic, directorul Arhivelor Naţionale Iaşi – Avem aici peste 400 de pergamente pe piele de viţel. Dacă ar fi să punem toate aceste cutii una după alta, am avea peste 18 kilometri de documente, adică de la Iaşi până la Podu Iloaiei.

Tot aici se află unul dintre cele mai vechi documente din ţară. O scrisoare din secolul XIV. Scrisoarea poartă semnătura şi sigiliul unui mare cavaler.

Florin Cîntic, directorul Arhivelor Naţionale Iaşi – Aceasta este o scrisoare a unui cavaler francez, de la 1362, scrisă în franceza medievală, cea de dinainte de crearea limbii franceze literare din jurul dialectului din Ile de France. Este o scrisoare cu caracter comercial scrisă cu cerneală vegetală pe pergament.

Scrisoarea este un document care a fost cumpărat de un fost director al Arhivelor Naţionale din Iaşi.

Florin Cîntic, directorul Arhivelor Naţionale Iaşi  – Celor mai în vârstă, care ştiu cine a fost Maurice Druon şi au citit cartea sa celebră “Regii blestemaţi”, iar celor mai tineri care se uită la televizor şi ştiu de Game of Thrones, un serial inspirat din această carte monumentală de istorie, această scrisoare este din acel timp.

Acesta nu este singurul document important aflat în depozitele Arhivelor Naţionale. Celebrul timbru Cap de bour, sigilii de pe vremea lui Ştefan cel Mare, dar şi multe alte documente se află în sertarele instituţiei.

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Only registered users can comment.