CONCERTE DE CENTENAR, LA GALAȚI

03/12/2018

În ciuda frigului crunt înregistrat la Galați, parada militară organizată cu ocazia celebrării Marii Uniri a scos din case peste 5.000 de gălățeni. Manifestările au debutat cu slujba de pomenire a eroilor neamului, care a avut loc la Cimitirul Eternitatea, și depunerea de coroane de flori.

Asistența a putut asista la interpretarea  imnului național de către corul Teatrului Muzical ”Nae Leonard”, moment urmat de un minirecital folcloric al Ansamblului ”Doina Covurluiului”. Prin fața mulțimii au trecut detașamente de militari ale Batalioanelor de Tancuri și Infanterie, jandarmii, militarii Inspectoratului pentru Situații de Urgență, trupele speciale de la Penitenciar și Poliția Locală, dar și două detașamente invitate special: cel al Inspectoratului de Poliție de la Cahul și cel de carabinieri. Parada a fost încheiată de defilarea mijloacelor tehnice de luptă și intervenție ale Armatei,  Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații.

Manifestările organizate cu prilejul Zilei Naționale s-au încheiat, la Galați, cu retragerea cu torțe. Mii de gălăţeni au fost pe traseul de la Inelul de Rocadă, până la Tribunal, dar şi pe strada Regiment 11 Siret, pentru a urmări momentul cel mai spectaculos.

Finalul a fost la Universitatea Dunărea de Jos unde au concertat trupele Trooper RomaniaAlex Calancea Band, Sophia Antohe și nu în ultimul rând Huldra. Atmosfera a fost aici pe măsură.

 

Reporter: Pompiliu Comşa

Operator: Pompiliu Comşa

 

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Only registered users can comment.