Un spital modern care va avea patru etaje și helioport, aceasta este dorința autorităților locale bârlădene. Pe moment vorbim despre un studiu de fezabilitate a cărui cost se ridică la 65 milioane de lei. Pasul următor după realizarea studiului de fezabilitate este stabilirea de către Consiliul Local a modalității de finanțare a lucrărilor de construcție. Mai exact, aleșii trebuie să vadă de unde vor scoate banii pentru noul edificiu.
“După ce se vor asigura fondurile necesare, durata de implementare a proiectului de la data finantarii este de 24 de luni, din care 13 luni sunt pentru executie, iar finantarea va fi asigurata din surse extrabugetare în functie de posibilitatea atragerii acestora. Noua clădire a instituției sanitare va avea subsol, parter si patru etaje, ce vor totaliza o suprafata construita de 2.095 metri patrati si o suprafata desfasurata totala de 12.570 metri patrati. Deasupra ultimului etaj se va amenaja un heliport, iar la subsol este prevazut un adapost pentru situatii de urgenta. Pe lânga scarile de acces ce se vor construi, cladirea va avea si 16 ascensoare”, a declarat Cezar Chiper, director tehnic al Primăriei Bârlad.
La această oră, spitalul bârlădean furnizează servicii spitalicești pe o capacitate de 764 de paturi pentru spitalizare continuă și 47 de paturi pentru spitalizare de zi, în toate specialitățile medico-chirurgicale.Continuitatea este asigurată prin 16 linii de garda, precum și servicii ambulatorii. Totodata, în structura existăși Compartimentul de Primire Urgențe careacordă servicii anual unui număr de circa 26.000 de pacienți.
Reporter: Adnana Dumitrescu
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.Only registered users can comment.