Intervenţie de transplant efectuată în premieră la Spitalul C.I.Parhon

12/11/2018

O nouă premieră medicală la Spitalul Parhon din Iaşi. O echipă formată din 15 medici au efectuat două intervenţii de transplant renal. Ambii rinichi au fost prelevaţi de la o persoană aflată în moarte cerebrală. Până aici nimic deosebit, numai că la donator s-a descoperit virusul hepatic C. Boala este contagioasă, ea transmitându-se prin sânge. Atât echipa medicală cât şi beneficiarii rinichilor au acceptat provocarea.

O echipă din cadrul unităţii medicale s-a deplasat sâmbătă la Oradea. Pentru a ajunge într-un timp cât mai scurt, s-a apelat la elicopterul SMURD din Iaşi. Este prima dată când echipa de la Iaşi s-a deplasat înafara Moldovei. Tot pentru prima dată echipajul s-a deplasat cu alte mijloace de transport decât cele terestre, adică ambulanţa. La Oradea medicii ieşeni au prelevat ambii rinichi, iar echipa venită de la Bucureşti de la Spitalul Fundeni – ficatul.

 “Este o premieră pentru noi faptul că nu a răspuns solicitării Bucureştiul. Noi eram capabili să recoltăm în siguranţă ambii rinichi, ceea ce s-a întâmplat. Am prelevat şi implantat cu succes doi rinichi aici” a comentat Radu Andriciuc, medic specialist urolog.

Întreaga procedură, de la prelevare până la finalizarea transplanturilor, a durat nici mai mult nici mai puţin de 17 ore. S-a dus o luptă contra cronometru, fiecare secundă fiind vitală.

“Intervenţia a început foarte dimineaţă. A trebuit să ne împărţim, aşa cum am putut, între cele două intervenţii, şi să efectuăm aproape simultan pentru a nu-i lăsa să aştepte în antecamera sălii de operaţie pentru a-i implanta cât mai repede la pacienţi” a afirmat Adelina Miron, medic primar urolog.

Transplantul este unul inedit. Pentru prima oară la Iaşi s-au adus rinichi din altă zonă a ţării. Tot pentru prima oară, ambele intervenţii de transplant au fost făcute în acelaşi timp. Beneficiarii transplantului sunt doi pacienţi ai Spitalului “C. I. Parhon” din Iaşi. Este vorba de o femeie de 42 de ani, din judeţul Iaşi, şi un bărbat în vârstă de 65 de ani, din judeţul Botoşani.

“Din fericire, ambii pacienţi se recuperează. Sunt două cazuri foarte grele, foarte dificile. Primul caz este o pacientă de 41 de ani, care făcea de 18 ani dializă. Al doilea caz este un bărbat de 65 de ani cu probleme cardiovasculare şi la care dacă nu ar fi existat această şansă problema de transplant renal ar fi fost iluzorie” a comentat Ionuţ Nistor, purt cuv Spitalul C.I.Parhon

Inedit este şi faptul că donatorul avea virusul hepatic C, un virus puternic cu care se puteau infesta atât cei din echipa de transplant.

 “Noi operăm pacienţi cu hepatită C şi facem şi alte intervenţii urologice, nu doar transplant. Întotdeauna suntem atenţi să nu ne înţepăm şi să nu ne infestăm practic. Şi la acest pacient am folosit măsurile de precauţie pe care ni le luăm de obicei atunci când operăm un pacient care are un virus fie B, C sau HIV-SIDA” a afirmat Adelina Miron, medic primar urolog.

De riscat a riscat nu doar personalul medical care a făcut prelevarea, ci şi pacienţii.

“Este un act obligatoriu, pentru că vorbim de o intevenţie chirurgicală, dar  se face sub un anumit control imunologic şi control al bolii hepatice în dinamică” a precizat Ionuţ Nistor, purt cuv Spitalul C.I.Parhon.

Intervenţia a fost posibilă după ce rudele persoanei aflate în moarte cerebrală au fost de acord cu donarea organelor. De la începutul anului, la Spitalul “C. I. Parhon” din Iaşi au fost efectuate 24 de intervenţii de transplant, numărul fiind mai mare decât în anii precedenţi. O nouă intervenţie de transplant renal va fi făcută în curând la Iaşi. De data aceasta donarea se face între rude, de la tată la fiu.

Anda Matei  /   Marcel Cilibiu

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Only registered users can comment.