Archive
3 MAI 2019 – ZIUA MONDIALĂ A LIBERTĂŢII PRESEI
Aflată la cea de-a 26-a ediţie, Ziua mondială a libertăţii presei este organizată de iniţiativa Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) împreună cu Comisia Uniunii Africane şi guvernul Republicii Federale Democratice din Etiopia. Evenimentul principal se
Read MorePIAŢA IMOBILIARĂ DIN BACĂU A EXPLODAT!
Creşterile salariale din sectorul bugetar, dar şi majorarea preţurilor la materialele de construcţii, au făcut ca piaţa imobiliară din municipiul Bacău să explodeze. Dacă pe finalul anului 2018 vânzările apartamentelor noi s-au prăbuşit, acum preţurile apartamentelor vechi au crescut
Read MorePARCĂRI NOI LA BOTOŞANI
Botoşaniul a devenit sufocat de maşinile la mâna a doua achiziţionate în ultimii doi ani, iar nevoia de noi locuri de parcare este uriaşă. În bugetul pe acest an, aleşii locali au prins 75.000 de lei pentru realizarea unui Studiu
Read MorePământul văzut de sus
Zborul în cosmos și pământul văzut din spațiu a fost visul omenirii dintotdeauna. Privilegiul îndeplinirii acestui deziderat aparține în prezent cosmonauților și prin intermediul stațiilor spațiale și orbitare, După ce a conferențiat la Bistrița, Timișoara, Alba Iulia cosmonautul Dumitru Prunariu
Read More„IAȘI – CAPITALA TINERETULUI DIN ROMÂNIA 2019 – 2020” (ICTR)
Astăzi se lansează la Iaşi Programul „Iași – Capitala Tineretului din România 2019 – 2020” (ICTR). Misiunea Programului ICTR 2019 – 2020 este de a mobiliza tinerii, organizațiile neguvernamentale de tineret şi instituţiile publice şi private în vederea implicării active
Read More