Archive

Bani pentru Institutul Inimii

  Bani pentru Institutul Inimii. Asociaţia Încă Un Pas din Iaşi a făcut primele donaţii către Institutul de Boli Cardiovasculare. Banii au fost strânşi în cadrul campaniei „Salvăm Inima Moldovei”. Organizaţia neguvernamentală a lansat campania de colectare de fonduri la iniţiativa parlamentarului

Read More

Pregătiri de Mărţişor la Palatul Culturii

Distractiv – Interactiv – Creativ – Educativ sau Atelierele DICE. Aşa se numesc atelierele prin intermediul cărora cei mici învaţă să păstreze tradiţia. În Sala de Educaţie Muzeală de la Palatul Culturii, publicul este invitat să confecţioneze mărţişoare, pe care să le

Read More

Camera specială la Serviciul de Stare Civilă

Municipalitatea ieșeană a pregătit, la început de an, o surpriză mamelor care vin să înregistreze copiii la Serviciul de Stare Civilă. Este vorba despre camera „mama și copilul”, un loc special amenajat celor care trec pragul instituției și doresc să

Read More

Profesorii ieșeni vor protecție

Reprezentanţii filialei ieşene a Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar au anunţat că susţin iniţiativa FSLI privind urgentarea aprobării proiectului de lege care vizează măsuri de protecţie pentru personalul didactic. Reprezentanții profesorilor ieşeni sunt nemulţumiţi de faptul că există un

Read More

Dezbatere despre dezinformare şi războiul informaţional

Prima ediţie a forumului “Romanian – Ukrainian Civil Society Forum for Dialogue and Cooperation” s-a desfăşurat la Iaşi. Gazda evenimentului a fost Centrul de Studii Europene din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi. Dezbaterea a vizat ‘percepțiile amenințărilor hibride

Read More

Casă pentru părinţii copiilor internaţi în spital

O şansă în plus pentru părinţii ai căror copii sunt internaţi la Spitalul de Pediatrie Sfânta Maria din Iaşi. Consiliul Județean a semnat contractul de dare în folosință gratuită a unui teren către o organizaţie neguvernamentală. Aceasta va construi un

Read More

Sindicaliştii din Sănătate au ieşit în stradă

Peste 200 de persoane membre ale sindicatului Sanitas din zona de Nord Est a Moldovei au venit luni în faţa Prefecturii Iaşi, nemulţumiţi fiind de faptul că o parte din angajaţii din sănătate au primit salarii mai mici în luna

Read More