Archive

CONCERTE DE CENTENAR, LA GALAȚI

În ciuda frigului crunt înregistrat la Galați, parada militară organizată cu ocazia celebrării Marii Uniri a scos din case peste 5.000 de gălățeni. Manifestările au debutat cu slujba de pomenire a eroilor neamului, care a avut loc la Cimitirul Eternitatea,

Read More

EDUCAȚIA LA CENTENAR. LA ACADEMIA ROMÂNĂ

Lansare de carte, marți 4 decembrie, la Biblioteca Academiei Române, Filiala Iași. Volumul „Educația la Centenar  Idei. Instituții. Personalități” reunește perspectivele a 61 de cadre didactice din mediul academic românesc, specialiști din diverse domenii asupra transformărilor prin care a trecut

Read More

Momente spectaculoase la retragerea cu torţe

Moment emoţionant pentru ieşenii de toate vârstele. Celebrarea Centenarului Marii Uniri s-a încheiat spectaculos la Iaşi. După o zi emoţionantă, în care autorităţile locale s-au întrecut în evenimente, militarii, angajaţii Ministerului de Interne au defilat cu torţe prin centrul Iaşului.

Read More

Mii de persoane, la aprinderea iluminatului festiv

Mii de ieşeni au asistat la aprinderea iluminatului festiv de sărbători. Fie ei copii, tineri sau bătrâni din Iaşi sau judeţele alăturate, cu toţii au luat parte, alături de primarul Mihai Chirica, la numărătoarea inversă. Urale de bucurie şi aplauze

Read More

Sărbătoare cu vin fiert și fasole cu cârnați

La 100 de ani de la Marea Unire, românii de pretutindeni au venit la Iași pentru a participa la evenimentele ce marchează această zi. Pentru unii însă, sărbătoarea a fost doar un prilej de a mânca fasole cu cârnați. 1

Read More

Ziua Națională la Alba Iulia

La Alba Iulia cu prilejul Sărbătoririi Zilei Naționale a României s-au desfășurat o multitudine de activități cu semnificație de cuget românesc, cum ar fi: vernisaje, lansări de volume, dezveliri de busturi și plăci memoriale, sfințiri de monumente, ceremoniale militare, depuneri

Read More

Au venit la Iaşi special pentru a sărbători Marea Unire în An Centenar

Ziua Naţională a României e sărbătorită în fiecare an cu mare fast. Defilări, parade militare, concerte, spectacole folclorice, toate acestea sunt organizate de autorităţi pentru a marca una dintre cele mai marcante şi memorabile pagini din istoria ţării. Ziua Naţională

Read More