S-au născut de două ori. Asta pot spune 260 de persoane care au avut boli de rinichi şi acum trăiesc o nouă viaţă. Totodată, 260 este performanţa la care au ajuns medicii de la Spitalul C.I.Parhon în cei 18 ani de când efectuează transplant renal. Alţi 400 de bolnavi aşteaptă pe liste în speranţa că cineva le va schimba viaţa.
Centrul de Transplant Renal din Iaşi a ajuns la vârsta majoratului. Aproape 300 de persoane au primit un nou rinichi cu ajutorul medicilor ieşeni. Numărul ar fi putut fi şi mai mare dacă nu ar fi vorba de mentalităţi, spun pacienţii.
“Toţi trăim cu speranţa că vom avea o nouă viaţă şi vom fi beneficiarii unui transplant. Donarea de organe nu a fost înţeleasă aşa cum ar fi trebuit. Aparţinătorii familiilor acceptă foarte greu să doneze organele pentru cei care sunt în suferinţă” a precizat Dana Botezatu, pacientă transplantată.
Chiar şi aşa, rata de succes a intervenţiilor efectuate la Iaşi este mai mare decât media europeană.
“Înseamnă sute de pacienţi transplantaţi şi pe care îi avem în îngrijire. Nu numai că sunt sănătoşi, dar au copii, dar urcă pe munte, sunt activi profesional. Pentru ei şi pentru noi e o mare bucurie. Nicio altă ramură a medicinei, în afară de obstetrică, nu reuşeşte să redea perfect vieţii un pacient care este destul de grav bolnav” a mentionat prof.univ.dr Adrian Covic, coordonator Centru Transplant Renal Iaşi.
Pentru pacienţi, transplantul înseamnă o nouă şansă la viaţă.
“Practic ne naştem a doua oară. Este o şansă unică prin care pacienţii cu insuficienţă de organ vital vital o poate primi. Este un dar dumnezeisc, un dar unic să beneficiezi de o şansă salvatoare” a precizat Gheorghe Tache, preşedintele Asociaţiei Pacienţilor Transplantaţi din România
Sunt pacienţi care au avut nu una, ci două şanse salvatoare.
“Primul transplant l-am făcut în 2002 iar al doilea l-am făcut acum doi ani.…. Într-adevăr, m-am născut de două ori aş putea spune. Prima dată datorită primului transplant pe care l-am făcut aici la Iaşi sub îndrumarea domnului profesor Covic, al doilea l-am făcut la Cluj. Primul donator a fost sora mea. Al doilea, o persoană aflată în moarte cerebrală” a mentionat Dana Botezatu, pacientă transplantată
Anul 2018 s-a dovedit a fi benefic pentru transplant de rinichi. Până acum au fost făcute 28 de astfel de intervenţii chirurgicale, 13 dintre ei fiind în moarte cerebrală.
Anda Matei/ Marcel Cilibiu
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.Only registered users can comment.