15 minute pentru 30 de ani de eșec

15/03/2019

Ziua de 15 martie, ora 15, va rămâne în istorie în  România.

Și la Botoșani, că și în celelalte județe din țară,  zeci de oameni s-au alăturat protestului  “România vrea autostrăzi” și au protestat  în față Prefecturii din Botoșani.

A fost un protest generat de un om de afaceri  sucevean care a făcut primul metru de  autostrada în Moldova.

De asemenea, mai multe firme sau primarii din  Botoșani au întrerupt, astăzi, activitatea timp de  15 minute de la ora 15.

 

Așa a început protestul organizat, astăzi, la  Botoșani, în față Prefecturii, de la ora  15.00 pentru “România vrea autostrăzi”.

Copii, tineri, adulți și bătrâni au scandat “Hoții”  și “Demisia”și au pus pe pavelele din Piață  Revoluției o bandă care imită o autostrada, iar  mai mulți copii s-au plimbat cu niște trotinete  pe ea.

 

Oamenii s-au alăturat astfel unei campanii  demarată de omul de afaceri suceavan, Ștefan  Mandachi, pentru construirea unei  autostrăzi în Moldova.

 

”Este o inițiativă foarte bună, o inițiativă cetățenească. Sper să îi trezească cât de cât la realitate pe cei care astăzi se cred guvernanții României, pe cei care nu fac altceva decât să cheltuiască aiurea banii poporului român. E un lucru bun, se mișcă țara dacă ar fi să folosim o expresie celebră și sper să se ajungă acolo unde își doresc oamenii cu adevărat responsabili din această țară. Ceea ce vedeți acum în piață dovește că împreună suntem chiar puternici.”- a declarat Val Guraliuc, jurnalist  senior

 

”Lipsa autostrăzii pentru Moldova înseamnă sărăcie. Autostrada înseamnă dezvoltare, drumurile decente înseamnă dezvoltare. Noi la Botoșani vorbim și de infrastructură strict necesar și de a ieși din județ.” – a declarat Cătălin Moraru, redactor șef Monitorul  de Botoșani

 

”E o bătaie de joc generală în România, iar Moldova cu atât mai mult. Suntem bătaia de joc a țării, întotdeauna am fost lăsați la urmă. Mă surprinde plăcut că sunt oameni aici, mă surprinde neplăcut că sunt doar atâția oameni aici. Mă uit și îmi văd foarte mulți prieteni, mă uit și văd foarte mulți oameni cunoscuți. Uitați-vă la media de vârstă a oamenilor de aici este dureros că nu ies elevii pentru că ei sunt cei care se vor bucura probabil de această realizare. Sunt oameni copți, oameni care ies cu mașinile și care își dau seama de bătaia de joc care există la ora actuală, nu numai pentru omul de rând și pentru societățile comerciale care fac transporturi și așa mai departe. E o bătaie de joc, nu este niciun om care să iasă să ne arate că le pasă, pe lângă faptul că noi vrem, lor nu le pasă, dar e un raport cu care noi suntem obișnuiți de ani de zile în Botoșani și în România, dar mai ales la Botoțani și în Moldova.” 

Zeci de firme, primarii, echipe sportive,  personalități, sindicate, dar și persoane fizice s- au alăturat protestului “România vrea  autostrăzi” și astăzi, timp de 15 minute la ora 15.00  au întrerupt activitatea.

Tot la ora 15.00, omul de afaceri Ștefan Mandachi,  inițiatorul protestului, a inaugurat primul metru de  autostrada construit din banii lui în Moldova.

 

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Only registered users can comment.