De 140 de ani sunt în folosul umanităţii. Vorbim despre Crucea Roşie, societate care a luat fiinţă în 1874 şi care continuă să asigure asistenţă medicală în situaţiile de urgenţă.
La începutul acestei săptămâni, filiala Iaşi a Crucii Roşii a marcat cei 140 de ani de existenţă prin organizarea unui flashmob în Piaţa Unirii. Peste 1.000 de persoane au beneficiat săptămâna trecută de o măsurare a tensiunii arteriale gratuit la Cortul de campanie din Bulevardul Ştefan cel Mare.
„Înseamnă şapte principii, 140 de ani de greutate, înseamnă foarte multă muncă şi devotament din aprtea voluntarilor. De exemplu, doar în ultima săptămână, la cortul amplasat în faţa Crucii Roşii au venit peste 1.000 de oameni şi voluntarii Crucii Roşii au măsurat tensiunea.” – Marius Graţian Benchea, purtătorul de cuvânt al Crucii Roşii Iaşi.
Chiar dacă vremea nu a fost tocmai prietenoasă, voluntarii nu s-au lăsat descurajaţi de ploaia de afară.
„Sunt voluntar de câteva săptămâni. Crucea Roşie înseamnă pentru mine o Societate Naţională prin intermediul căreia putem ajuta oamenii, ne dezvoltăm caracterul şi în acelaşi timp ne ajută pe viitor foarte mult.“ – Livia Nistor, voluntar.
La finalul zilei , Crucea Roşie va organiza un concert caritabil la Casa de Cultură a Studenţilor susţinut de Emeric Imre şi Jimi El Laco.
Ruxandra Caşu
No Comments so far
Jump into a conversationNo Comments Yet!
You can be the one to start a conversation.Only registered users can comment.